vineri, 13 noiembrie 2009

Long time, no see...


Tavy-Nopti de mai
Asculta mai multe audio Muzica

Hmmm, da, cam long time, suficient de long incat sa ma gandesc daca mai are rost sa mai scriu ceva. Adica, cui i-ar folosi?! Poate mie?! Dar de ce sa scriu pe blog cand am atata maculatura in casa... Chiar asa?! De ce un blog? Poate pentru ca e mai "secret" decat daca as mazgali ceva pe o foaie aruncata la intamplare, poate ca imi doresc ca cineva sa citeasca, poate ca imi doresc sa arat altceva, poate ca imi e mai usor cu tastatura decat cu pixul...

In fine, au trecut 6 luni de cand nu am mai deschis pagina... 184 de zile in care as fi vrut sa zic ca s-au intamplat multe... Eh nimic marcant, doar fabulatie asa ca nu am sa ma apuc de povestit.

Mi-e dor si e ciudat. E ciudat ca nu mi-a fost dor pana in clipa in care am stiut ca nu o sa-l mai vad niciodata. Ma mai gandeam la el si inainte, ma intrebam oare ce mai face, pe ce fata a mai vrajit, cum se descurca cu masina, ce mai face fratele lui, de abia asteptam sa ii arat ca am invatat sa conduc si sa fumez narghilea, sa-l cert ca a disparut fara nicio explicatie. E ciudat cum mi-am adus brusc aminte ce rol a avut in viata mea (sau eu in a lui). De multe ori m-am intrebat daca am dreptul sa ii fiu la capatai. Habar nu am, cine naiba poate sa imi mai raspunda acum? Eu, totusi, ma incapatanez sa il vizitez chiar daca stiu ca nu ma astepta acolo... Cum Dumnezeu sa vorbesti cu o piatra?! Totusi e cel mai aproape loc de el.... Si iata-ma iarasi vorbind de Alex....

vineri, 22 mai 2009

Varia este fortuna!


"Viata e grea... da' trece"

Multa vreme am vrut sa mai scriu o cronica a ultimelor evenimente, dar, de fiecare data cand deschideam pagina, aveam mainile legate... apoi s-au incurcat gandurile atat de rau incat nici acum nu stiu cum sa le descurc si sa spun in cuvinte coerente ce e in sufletul meu...

E sezonul inmormantarilor! Suna cinic nu?! "Varia este fortuna".... Soarta e schimbatoare. Musulmanii considera ca toata viata lor a fost scrisa inainte de a se naste de catre Allah, "maktub"... Asa o fi?! Oare cum ar fi sa stii cata vreme mai poti sa ii vezi pe cei dragi?! Cred ca mereu i-ai privi cu compasiune, cu o strangere de inima... pe de o parte ai fi trist gandindu-te la tragedia lor, iar pe de alta i-ai multumi lui Dumnezeu ca tu mai ai zile. In orice caz ai aprecia mai mult ultime clipe, fiecare vorba, gluma, compliment, prostie, repros, ai cladi un munte de amintiri, incercand sa nu uiti nici un detaliu cu acea persoana. Ti-ai pregati sufletul pentru durerea pe care ti-o va pricinui moartea lui. Dar ce faci cand toate astea cad peste tine din senin?!Din pacate am primit raspunsul la ambele intrebari... Durerea e aceeasi, dorul e la fel...

Tot musulmanii au o pilda. Se spune ca unei mame i-a murit copilul si s-a dus la un intelept despre care se credea ca face minuni. Cand i-a cerut sa ii invie copilul, inteleptul i-a spus: "Mergi si cauta in lume un om batran care nu a pierdut, in viata lui, pe cineva drag. Adu-l la mine si eu voi face minunea". Femeia a mers in lume si a cautat tot restul vietii sale... dar nu a gasit pe nimeni...

marți, 28 aprilie 2009

Manele vs. House

O intrebare simpla: Care e diferenta dintre un manelist si un "houser"? (exista cuvantul asta?! mai bine i-as zice "houselist") In opinia mea nu este nici o diferenta. De ce?! Simplu:
1. Cu acelasi ritm, lalaiala, haladeala, shukareala se fac cel putin 50 de manele. Cu acelasi bit si un oftat sintetizat se fac zeci de albume house. Cat despre versuri :))... Ambele stiluri au un vocabular tipic ce cuprinde vreo 10 - 20 de cuvinte repetate obsesiv. E drept ca o melodie house are mai putine greseli gramaticale, dar asta pentru ca au maxim doua fraze. Totusi care e diferenta dintre "You have the sweetest ass in the world" si "Ce buci misto ai gagico"?!
2. Manelistii se acopera de paiete, sclipici, ochelari de soare din bazar si tricouri mulate precum "houserii" in Bamboo. Pitzipoancele sunt la fel de dezbracate si plasticate ca animatoarele (tind sa cred, totusi, ca sunt unul si acelasi lucru).
3. Ambele categorii prefera haine scumpe, de firma... facute pe vapor. E drept ca manelistii prefera D&G, Versace, Armani, pe cand "houserii" vor numai Nike, DC, Adidas. Evident, nu lipsesc ochelarii de musca purtati in bezna din club/camin cultural.
4. Au aproximativ acelasi stil de dans. Picioarele bine infimpe in podea, miscari ample de fund si brate agitate frenetic.
5. Atat cocalarii manelisti cat si cei "houseri" umbla in haite aparandu-si "onoarea" in cel mai josnic mod. Nu se dau in laturi de la injuraturi, batai si replici de genu "Sa moara mama te sparg". Bineinteles ca ei sunt miezul din Fanta, sunt cei mai cei dintre cei mai, ei fac legea, ei sunt King Kong.
6. Ambii isi pun cate un hit de hit pe telefonul mobil si il asculta in autobuz, la rand la paine, in buda, in parc... peste tot, absorbiti fiind de profunzimea melodiei. Mai vezi din cand in cand cate unu cu un Tico ruginit sau un Golf 3 din Germania cu geamuri fumurii din care urla cate un Guta sau un ATB de zici ca dezmembreaza "bolidul". Frate, te inteleg, esti profund impresionat, patruns si absorbit de capodopera muzicala, iti recomand, totusi, un control la ORL.
7. Argumentul suprem al asemanarii sunt MANELE HOUSE!! Cand mai vezi cate un "fost manelist" il si auzi... "Nu frate eu nu mai ascult manele de mult, da-le-n p..a mea, eu ascult numai house si minimal acu... ia sa-ti bag un bit de Daniela Georfy"

Acum ceva vreme ii ziceam unui coleg ca eu detest sa merg in "cluburi". A ramas cam socat, pe sistemul "So la ea proasta nu stie ce pierde". Eh, cred ca am demonstrat, daca mai era nevoie, punctul meu de vedere.

joi, 2 aprilie 2009

O gura de optimism

Afara este primavara si soarele e sus pe cer. Cam asa imi incepeam clasicele compuneri din cls a IV-a... De abia asteptam un moment in care sa rescriu fraza :X. Mi-e pofta, da mi-e pofta rau de tot... de mare, nisip, scoici, valuri, miros de sare si porumb fiert. Am fost azi o tura prin botanica. Am stat pe "popă" (casa de apa, pentru necunoscatori) si am ajuns... la mare. Eram pe dig si valurile bateau incet, spre deosebire de briza care imi ravasea parul, dar nu era nimic, avea grija bitu sa il aseze dupa ureche. Soarele lasase o dâră se sidef pe apa si parca simteam cum se lipeste bronzul. O raţă măcăie obraznic si se pierde mirajul. Din tot visul frumos rămân doar cu bitu si cu pofta de mare.
................................
Nisipul sa fie ud
Iar marea un pic amara
Nisipul sa zgarie lin
Iar marea sa fie murdara.

Vrei soare, soare iti dau
Sau pielea ti-e ruda cu luna
Pe stanci daca vrei te sarut
Sau in apa...mi-e totuna.
.................................
Parca sunt un copil mic care bate din picior cand vrea o bomboana :)) TREBUIE SA AJUNG PE O TERASA LA MARE, SA PIERD VREMEA PE PLAJA, SA MA IMBAT SI SA CANT :))Trebuie sa ma intep in mizeria de pe plaja, sa dorm intr-un asternut de hotel care ascunde mai multe decat as vrea sa stiu, sa mananc la cantina pilaf cu aroma de pui, sa dau 10 lei pe un papusoi, sa ma spele marea si sa ma murdareasca sarea....

SHHHTTTTT taci si asculta, auzi si tu?!... un pescarus :X, ah ba nu e o cioara...

sâmbătă, 21 martie 2009

Despre... Moarte?!



Moartea e un fenomen simplu in natura , numai oamenii il fac inspaimantator. O fraza care descrie epopeea unei zilei, sau... a unui sentiment. La fiecare sonerie a telefonului ma astept ca la capatul celalalt sa fie Moartea. Parca si vad un dialog de la marginea morbidului: "Alo, aici Moartea! Sun in interes de serviciu. Tocmai am racolat-o pe bunica ta. Acum e in antreu la sefu, asteapta repartizarea. Hai sa fie intr-un ceas bun sa ne vedem voinici, voiosi la lichidare!"

Cum era aia?! "Traim nefericiti si murim doar pt a aduce nefericire altora!" Uff ce ti-e si cu moartea asta?! Se intinde ca ceata peste tot si toate. Macar daca s-ar limita doar la nenorocirea muribundului... UUUUUUUUUUUUUUFFFFFFFFFFFFFF.... Uneori imi vine sa urlu "Da mori o data si scapa-ne de chin!" dar in secunda 2 ma cuprinde rusinea si scarba de aceste ganduri... Ce ti-e si cu omul asta, cum da de greu cum isi da demisia... Rusine sa imi fie!

Si apoi de ce trebuie sa fie inmormantarea atat de ... sonora? De ce trebuie atati decibeli ca sa iti arati suferinta? Or' fi direct proportionale? In fine, oricum totul se reduce la mancare. Doua bocete, nise rugaciuni lalaite si hai sa facem boftul mare... Atat de trist... Unde sunt acele ritualuri in care rudele dansau si cantau la inmormantare pt ca muritorul a scapat de calvarul vietii?!

Cam morbid pe ziua de azi... au, pardon!

vineri, 27 februarie 2009

Lamentabil


Nu stiu exact ce sau cine sau unde... dar cuvantul in rasuna obsesiv in urechi ca zogomotul unui clopot lovit. E clar ca vesnicul meu pitic de pe creier a inceput sa lucreze, trezit probabil de o porcarie de carte pe care m-am ambitionat sa o citesc - John Fowels - Magicianul... o carte construita pe calapodul "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul".

Zilele astea am realizat ca oamenii vad lumea numai dupa cum vor ei sa se petreaca lucrurile... O herghelie intreaga dotata cu ochelari... Atat de inghusti incat au minte cat o scandura in dunga... Si cand te gandesti ca sunt toate scrise si facute de o singura mana si suntem toti rezultatul aceleasi vointe?!... Lamentabil...

Ne-am nascut doar pentru a savura suferinta altora si, in lipsa ei, o provocam, pentru ca, nu-i asa, savuram cu sete neputinta celorlalti bucurandu-ne ca nu suntem noi cei loviti. Cu toate acestea suntem plini de vina, si murim doar pentru a-i condamna pe ceilalti la... suferinta... Lamentabil...

Si mergand orbeste pe cliseul "Tinerii vor sa fie fideli si nu pot; batranii vor sa fie infideli si nu pot" ne acoperim de greseli, de vieti false, de idealuri de hartie. Barbatii se insoara pentru ca sunt obositi sa caute, iar femeile pentru ca sunt curioase si ambii sunt dezamagiti. In cautarea timpului trecut avem impresia ca putem intineri repetand aceleasi greseli si creind aceleasi situatii. Un labirind din tufe ofilite... Lamentabil...

Frumusetea adevarata sfarseste acolo unde apare o urma de intelectualiate. Asa ca ne conservam beatitudinea pentru ca, in final, nu filosofia lui Kant o sa ne asigure o partida de sex o data pe an si atunci stangace si lipsita de orice placere. In nici un caz cartile din liceu nu o sa ne asigure un cec gras la sfarsit de luna, cec strecurat pe sub birou, pentru ca acolo o sa-ti petreci anii tineretii, intre parchet, birou si un madular fleoscait... Lamentabil...

miercuri, 25 februarie 2009

Despre dragoste (in tandem cu Octavian Paler)

Ma simt intoxicata de atatea inimioare, ursuleti si baloare; de atatea false declaratii hipersiropoase; de meduze (?!) si de povesti de dragoste. Da, se poate spune, intr-un mod mai mult sau mai putin subiectiv, ca sunt indragostita, dar asta se intampla in tot anul, nu pe 14 si nici pe 24. Nu ma transform la ora 00:00 pe 14 si incep sa visez numai inimioare si nici nu zburd ca un miel dezlegat behaind "Te iubesc". Dar, deh, pe sistemul "trebuie sa manance si gura noastra ceva" ni se baga pe gat pana la regurgitare numai puf roz si balonase. (Ah, apropo de puf roz... cei din Feaa, seria 221... o stiti pe tipa cu pix roz cu puf?!.. fara nicio legatura cu postul, doar o idee evadata)

Eh si dupa atata nihilism sa zica si Paler ceva, ca e roz pufos ce zice, hai luati si zburdati :X Manca-v-ar mama de oitze indragostite >:D<

Despre dragoste de Octavian Paller


Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...

Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul...

Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...

O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.

Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.

Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...

Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...

Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii...

Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii...
LA MULTI ANI!

Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.

Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane...

Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...

Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.

Cine are capacitatea de a se indragosti poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!

Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza...
si ca orice floare pe care, daca nu o uzi, se ofileste...

Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!

Iubirea e tot ce dorim, iar, in final, e tot ce-am avut.

Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...

Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!

In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...

Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa.

Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile".

Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...

Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine!
Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet smuls din piept...

O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.

Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie...

Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului...

Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...

Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?

Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.

Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam;insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...

Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult decat aceea de a fi fericiti...

Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.

Am o banala intrebare pentru voi...: "Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste...?"

Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!

Fiecare are propria sa filozofie a iubirii..., unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra...

Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului…

Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...

"Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului." - William Shakespeare

Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte...

Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea...

O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.

Pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele...

Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.

Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit...

Sa visezi un inger?...
dar am deja un vis...
si am si un inger...
iar ingerul e visul meu...

Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire...

Fara IUBIRE nu exista viata!
IUBITI-VA!
Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!

Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...

Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile...

In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec.

Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.

Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze ... noaptea!

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput...

Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde.

Oamenii ne dau uneori vise, dar viata le spulbera…

Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme,punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi.

Dragostea e speranta, si, fara speranta, lumea nu ar exista...

Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti.

Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat...

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi... "jertfa".

Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire.

Dragostea este un joc ciudat:
sau amandoi castiga sau amandoi pierd...

Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze...

Femeia...
este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata...
Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare!

Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca, de fapt, asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste...

Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori, din ambele motive. Insa, de cele mai multe ori, uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…

marți, 17 februarie 2009

Despre liniste si pace si... comportament pervers

DA!!! In sfarsit am avut parte de 5 zile de liniste si pace... si nici macar nu am dat mult pe ea :)) Am redescoperit fosnetul zapezii si pofta de copilarie, mirosul focului din soba (nu stiu sigur daca are un miros diferit, dar, mie asa mi se pare :)) ), fulgii mari si pufosi, sentimentul de siguranta ca apartii cuiva si un "buna dimineatza" rostit ragusit si somnoros, frigul, foamea si emotia.
Si ca sa ma credeti pe cuvant...










____________________________________________________________________________________

Se zice ca din greseli inveti... Si se pare ca eu nu am reusit sa invat nimic pana acum, rusine sa imi fie. A nenumarata oara mi s-a intamplat sa am incredere in cineva si acel cineva sa calce totul in picioare ca pe un pres prafuit cu "welcome". Il asculti ore in sir grijile, iti bati capul cu el, ii iei apararea, te certi cu prieteni de o viata pentru el ca apoi, cu prima ocazie, sa nu ti se mai raspunda la telefon. Acum o sa sariti cu gura "Da de ce nu ai curaj sa ii zici in fata si te ascunzi dupa blog?" Pai e simplu. O asemenea persoana nu mai merita nici un cuvant din partea mea. Pacat, parea chiar un om vertical si de buna credinta, dar lupul ... stiti voi. Rusine sa-mi fie ca nu m-am invatat minte si rusine sa imi fie ca imi batul capul cu lucruri asa marunte.

CHEERS!

duminică, 8 februarie 2009

TOP 6 STARI DE SPIRIT IDIOATE (la cerea "fanilor")


Uite asa stateam eu pe mess, conversam despre filosofia cantiana si "cretinismul" poporului roman (ca sa fiu in ton cu Simona Sensual), si imi sugereaza cineva (urat cuvant "sugereaza" asta) sa fac un top despre stari de spirit idioate. Intre noi fie vorba pot sa fac un adevarat ghid ... doar nu degeaba is in zodia balantei... acum ploua, acum ninge, in secunda doi e sesnin si apoi fulgera (nu, nu prezentam vremea in libertatea ca nu sunt imbracata corespunzator... sau dezbracata, in fine).

1. RICTUSUL DE HIENA. Stare consacrata de Vama Veche in "Hotel Cismigiu" (sper sa nu ma insel). E zambetul ala tamp si privirea goala, ca si mintea posesorului de expresie. Se uita in jur si nu pricepe nimic parca nu ar fi din aceeasi poveste. Cu toate aceste se simte dator sa isi expuma buna dispozitie cu un sarcasm iesit din comun. Stare cel mai des intalnita la politzistii rutieri, asistente medicale, secretare, portari si babe.(hmm oare de ce?!)

2. TZEPUSA LUI VLAD TZEPES. Posesorul are o grimasa ce tradeaza o constipatie severa. Rosteste rar si apasat ca, deh, la valoarea lui cuvintele "e scumpe" si nu isi iroseste el inteligenta (artificiala) cu niste nimeni. Merge la fel de apasat ca doar e om bazat si cu picioarele pe pamant (aminti-va de ratzele Annabelle si Marie din "Pisicile aristocrate"... you know what i'm sayin'). Atitudine tipica pentru sefi, profesori sau doctori.

3. LASA-MA SA TE LAS. Atitudine plictisita, scitirita, se comporta ca si cum nu aude nimic si nu vede nimic. Se poate confunda usor cu oboseala, supararea sau lipsa de chef. Tipic elevilor de orice fel.

4. RESPIR FERICIRE, MANANC FERICIRE, VAD DAU LA TOTI SI VA MOLIPSESC. Suna cunoscut nu?!... Tot Vama Veche. Asa, sa revenim la oile noastre. O atitudine tipica pentru indragostiti sau castigatori la loto (cam tot aia). Rad de parca ar fi pascut tot lanul cu marijuana, fac glume proaste, se comporta penibil, rad ca greblele si... te obosesc ingrozitor. Ar trebui sa le impartasesti fericirea, dar, mai bine ocoleste-i :))

5. NERVI. Mai trebuie alte explicatii?! Cel putin o data ai fost ca o oala sub presiune si parca atunci se gasesc toti sa iti dea vesti "bune". Le spui o data, le spui de doua ori , le spui de 3 ori ca esti nervos si azi nimic nu iti iese si ca mai bine si-ar lua zona. Dar NUUUU, ei dau cu ciocu in continuare ca la piata "De ce te porti asa cu mine?", "De ce imi vorbesti asa?", "Am sa te tin eu minte" bla bla bla... Oameni buni, cand vedeti ca omu e curu in sus nu inseamna neaparat ca de abia asteapta sa fie futut (vai, scuzati).

6. CE O ZIS CA O ZIS sau echivalent cu PICAT DIN LUNA. Eh mai sunt unele zile in care radarul e stricat si nu inregistrezi nimic din ce se intampla... Un somn bun si doua palme ar ajuta. Daca nu, poate e mai grav decat iti inchipui si ai avea nevoie de un psihiatru.

Si cum fiinta umana e o maimutza cu mai putin par... ar mai fi multe stari de analizat, dar va las tema pentru acasa :)) Si oricum recunoasteti in fata oglinzii ca ati trecut macar o data in viata prin toate aceste sentimente. Eu, in prezent ma aflu la limita dintre "lasa-ma sa te las" si "Nervi".

Cheers!

luni, 5 ianuarie 2009

De la capat!

O da! Iar o luam de la capat... parca traiesc intr-un perpetuu "deja-vu". Pana acum nu am gasit mari diferente intre iarna lui 2008, 2007, 2006... hmmm observ ca nu mai e nimeni atent la detalii.
TOP 4 DEJA-VU-uri
1. Iar urla "stiristele" ca se scumpeste benzina, gazul, apa calda si alimentele. Iar nu sunt bani pentru majorari salariale. Intr-un cuvant acelasi cacat de ros (vaai scuzati-mi limbajul, rusine sa-mi fie)
2. Iar a nins si e o mocirla generala (acum si la propriu si nu doar la figurat). Sa ne bucuram totusi ca e inca inghetat si vom avea parte de marea balaceala prin noroi abia in martie.
3. Iar imi fac planuri de mers la munte, la mare... in Turcia. Deh macar cu planurile sa raman... "n-ai cu cine ba" ca sa citez dintr-un mare clasic inca in viata
4. Iar a zghihuit pisica mea toti brazii din casa si trebuie refacut la anul stocul de instalatie de brad, globuri, ghirlande.

TOP 4 LUCRURI NOI
1. Facultatea... frica de sesiune si lipsa de reactie. Da da tot pe noaptea "de dinainte" le las pe toate... doar sunt un geniu ce caciula mea.
2. Sentimente noi. Unele pe care le asteptam de mult si de care sunt mandra, iar altele ... sa spunem doar ca nu se potrivesc cu atmosfera de sarbatori. Ganduri si planuri noi, ambitii diferite. Am descoperit prieteni noi exact acolo unde nu ma asteptam si am pierdut unii din garda veche.
3. Ieiii PC nou :X
4. Am redecoperit placerea de a conduce si liberateate pe care ti-o ofera o masina ... desi in privinta gropilor si a "hamsterilor cu caciula" (n.r. pietoni) nu s-a realizat nici o schimbare notabila.

IN CONCLUZIE... ce as putea sa va mai urez decat sa profitati de ceea ce aveti acum, la inceput de an, si sa investiti in vederea producerii unui profit la sfarsitul lui (mda deja se vad efectele contabilitatii)

BINE HAI PUP PAPA!
P.S. Ce e mai jos se serveste la cald cu garnitura de wisikey si...