Moartea e un fenomen simplu in natura , numai oamenii il fac inspaimantator. O fraza care descrie epopeea unei zilei, sau... a unui sentiment. La fiecare sonerie a telefonului ma astept ca la capatul celalalt sa fie Moartea. Parca si vad un dialog de la marginea morbidului: "Alo, aici Moartea! Sun in interes de serviciu. Tocmai am racolat-o pe bunica ta. Acum e in antreu la sefu, asteapta repartizarea. Hai sa fie intr-un ceas bun sa ne vedem voinici, voiosi la lichidare!"
Cum era aia?! "Traim nefericiti si murim doar pt a aduce nefericire altora!" Uff ce ti-e si cu moartea asta?! Se intinde ca ceata peste tot si toate. Macar daca s-ar limita doar la nenorocirea muribundului... UUUUUUUUUUUUUUFFFFFFFFFFFFFF.... Uneori imi vine sa urlu "Da mori o data si scapa-ne de chin!" dar in secunda 2 ma cuprinde rusinea si scarba de aceste ganduri... Ce ti-e si cu omul asta, cum da de greu cum isi da demisia... Rusine sa imi fie!
Si apoi de ce trebuie sa fie inmormantarea atat de ... sonora? De ce trebuie atati decibeli ca sa iti arati suferinta? Or' fi direct proportionale? In fine, oricum totul se reduce la mancare. Doua bocete, nise rugaciuni lalaite si hai sa facem boftul mare... Atat de trist... Unde sunt acele ritualuri in care rudele dansau si cantau la inmormantare pt ca muritorul a scapat de calvarul vietii?!
Cam morbid pe ziua de azi... au, pardon!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu