Despre asteptare, topuri si Mihai Bendeac

Urasc sa stau sa astept!!! Mi se pare cel mai umilitor (?!) si inutil lucru de pe lume!!! Te suna lumea si iti zice "hai sa iesim in oras la o cafea... da te sun eu mai incolo sa iti zic cand" AAAA ~X(! Poi bine mai e asa de greu sa zici din start o ora... pt ce sa stau eu o zi intreaga cu ochii belitzi la ceas si sa astept telefonul tau. Aviz amatorilot hotarati-va la o ora din timp si nu mai faceti oamenii sa se simta de cacat asteptand sa va ganditi.

______________________________________________________________________________

Zilele astea am descoperit blogul lui Mihai Bendeac (pt cei care nu stiu pe cine laud e tipul de la "Mondenii" care il joaca pe Banel sau pe Naomy.)GENIAL!!! E genial si ceea ce zice si cum zice. E direct, scurt si la obiect si cu mult mult umor. Genul de om cu care nu ai cum sa te plictisesti.

___________________________________________________________________________

De cand ma stiu imi plac topurile.. de orice fel... si observ ca in ultimul timp a devenit o adevarata moda in media sa clasifici orice in topuri. Initial am admirat acest lucru la Andi Moisescu in emisiune, apoi am vazut si la Cristi Brancu, iar, apoi la Mihai Bendeac pe site. Asa cum am mai spus, sunt o oaie, prin urmare, ma apuc si eu de topuri. Dar cum nu sunt o oaie creata am sa fac topuri cu cate locuri "vrea muschiu' meu" pentru ca nu imi plac cele fixe cu 5,10,50 sau 100 de locuri! (de ce 5,10,50,100... in fine sa purcedem mai departe). Pentru azi TOPUL LUCRURILOR PE CARE LE URASC!

1. SA ASTEPT. Clar, acest lucru castiga detasat locul intai.
2. SA NU ISI RESPECTE CINEVA PROMISIUNEA. Mda un lucru cam pueril avand in vedere ca e de asteptat ca majoritatea sa nu se tina de cuvant, dar, am si o raza de speranta ca poate nu o sa mai promiteti ca papagalii.
3. OAMENII INCREZUTI SI PROSTI. Imi plac oamenii increzuti , dar, care "au cu ce ba", imi e mila de oamenii prosti ca deh asta e soarta nu e vina lor. Dar de ce sa fii si prost si increzut?! De ce nu crezi pe bune cand ti se spune ca esti prost.
4. SA DAU DIN COADA SI SA FAC FRUMOS DOAR PT CA ASA TREBUIE. Hmmm mai trebuie ceva de explicat?!
5. REPLICA: "PT CA ASA VREAU EU!" Hmmm nu esti in stare sa imi gasesti un argument logic, dar, tu te crezi atat de destept incat trebuie sa fac ce zici tu... RIGHT!!
6. SURPRIZELE. Nu le suport din doua motive: 1. sunt extrem de curioasa si mor de inima daca nu aflu ce e si 2. exista posibilitatea sa fie o surpriza care ma poate pune intr-o situatie penibila.
7. COPII MICI, CRIZATI SI NEEDUCATI. Ah ce placere cand iti mai vine in vizita un mucos de "d-l Goe" cu aere de superstar (ca deh el e comoara lu' mamaica)si nu incepe sa urle, sa alerge, sa se agate de tot si toate (lucruri pe care, in mod evident, le strica)sa spune lucruri "destepte" care umple pe toti de penibil si numai pe ma-sa de mandrie. Ah asemenea plozi te fac sa-ti pierzi dorinta de a produce si tu unu la un moment dat.
8. VANZATOARELE AMABILE. Da, nu le suport deloc. Nici bine nu intri in magazin ca te si iau cu "Ce ati dori? Da asta vi se potriveste. Da uitati si asta.". Evident ca iti baga pe gat cele mai scumpe sau mai oribile produse din magazin, pe care esti nevoit sa le refuzi cu un zambet tamp sau stanjenit.
9. SA PUM BILETELE LA PARILOTO. Ma simt cat se poate de penibil sa stau la coada cu toti betivanii imputiti sa completez un bilet care oricum nu iese castigator.
10. OAMENII NERECUNOSCATORI. Poi ce tu ai impresia ca am inima asa de mare incat sa te ajut dezinteresat?! NEEEE. Oricand ai nevoie de ajutorul meu ti-l dau daca pot si fara sa comentez, dar, asta inseamna ca esti obligat sa ma ajuti pe viitor ;) C'est la vie!

Mda am facut un top cu 10 locuri... oare de ce m-am oprit aici?! Poate pentru ca sunt atatea lucruri pe lume pe care nu le suport incat nu as avea limita, asa ca am apelat la pragul psihologic de 10 :D. My bad, promit ca ma revansez.

BINE PUP PA! (prietenii stiu de ce :)) )

Vrei talent? Na talent!

Se spune ca fiecare dintre noi are un talent intr-un anumit domeniu de la descoperiarea unore noi teorii de fizica cuantica pana la arta pierderii de timp. Evident ca imi imaginez ca am si eu talent la ceva (ca sa citez dintr-un "mare clasic in viata": "Vrei talen? Na talent!"). Imi imaginez atat de mult incat, chiar cred ca exista, dar, asta e o alta poveste.

Despre filme

Aud atat de des stereotipul "viata nu e ca in filme" incat incep sa ma plictisesc. La fel de banal e si dictonul "viata bate filmul". Ce ar fi mai bine sa nu incurcam lucrurile si sa lasam fictiunea la locul ei? Doar sa o privim, sa o admiram sau sa o criticam si, in cel mai bun caz, sa invatam din ea.

"Reign Over Me"> sau "Acopera-mi inima" e unul dintre acele filme care spune mai mult decat arata. E un film care ridica prietenia la rang de arta. E un film care parca te trage de maneca si iti spune "nu mai fi atat de egoist". Din aceeasi categorie face parte si "The Bucket List" care prezinta totul cu un umor fin desi se termina cu un deces.

Doua pelicule care m-au facut sa ma gandesc la toti prietenii pe care i-am dezamagit, la toate momentele in care am fost excesiv de egoista sau nepasatoare dar, si la acele clipe in care am avut parte de acelasi tratament din partea celorlalti. Se pare ca uneori chiar valoram mai putin decat un bilet la loto. Oare trebuie mai intai sa pierzi ca sa realizezi ca ai avut ceva sau invers?

(P.S. post deosebit de subiectiv)

Despre lucrurile simple.

Azi am avut o discutie "filosofica", cu un coleg, pe tema "De ce nu au fetele bloguri?". Sincer, chiar nu stiam paradoxul asta (oare pe ce lume traiesc?!). Totusi cred ca exista si o explicatie logica.

Probabil fetele prefera sa isi scrie gandurile cu un pix roz pe un caiet pufos pe care, mai apoi, il leaga cu zeci de lantzuri si lacate. Sau nu.

Poate ca fetele sunt prea ocupare cu vorbitul (ca sa nu fiu rautacioasa si sa spun - "barfitul"). Cum evenimentele ce se merita a fi "discutate" sunt atat de multe si in permanenta miscare, e greu sa tii pasul si sa le consemnezi pe blog. Si apoi, unde mai pun ele "mirificul" tic verbal - "fată" - pronuntat cu atata patos? Sau nu.

Poate ca au si fetele bloguri dar, spun lucruri atat de neinteresante incat nu le cauta nimeni. Sau nu.
Poate ca al meu coleg nu a cautat destul. Sau nu

___________________________________________________________________

Un parc. Toamna. Frig. Ceata. Pustiu. Semiîntuneric. O banca.... Doi copii prosti. O fata la un capat. Un baiat la celalalt capat. Indragostiti. De unde stiu ca sunt indragostiti? Nu stiu.

EA se uita in zare dar, nu priveste. In mintea ei e un adevarat haos. Franturi de imagini, vorbe, certuri, reprosuri, planuri. Toti piticii de pe creierul ei tropaie excesiv. Pauza. O lacrima ii aluneca usor pe obraz si cade pe mana. Piticii tac.

EL se uita in gol. In capul lui e liniste pentru ca e gol. Doar o singura intrebare. "Ce caut eu aici?".

Un parc. Toamna. Frig. Ceata. Pustiu. Semiîntuneric. O banca.... (to be continued...)

Despre amintiri

Citeam aseara blogul lui Tudor Chirila si printre sutele de posturi am descoperit unul care mi-a dat tema de gandire. Se numea "Forever young" si te invita sa iti imaginezi ca ai ajuns la batranete, iar Dumnezeu, in nemarginita lui marinimie, iti oferea posibilitatea sa retraiesti 3 momente din trecut.

Daca as avea posibilitatea sa-mi retraiesc viata probabil ca as schimba multe decizii, as trai mai intes anumite momente, as reprosa mai putine si as ierta mai multe, dar, am doar 3 momente deci trebuie sa fiu concisa.

Primul (in ordine cronologica) ar fi 15 septembrie 1996. Da... prima zi de scoala. Stiu ca m-a trezit mama pe la 6:30 si am inceput sa topai in pat. Eram foarte fericita, curioasa, entuziasmata. Apoi... ceata... doar franturi de amintiri. M-am asezat in prima banca de la perete. Colega mea de banca era Georgiana Suhan. Pe masa erau abecedarele, iar pe tabla scria cu creta colorata "Bine ati venit!". Daca as fi stiut cata munca ma asteapta as fi savurat mai mult momentele alea si as fi fost mai atenta la detalii pentru ca era un moment unic in viata.

Al doilea e undeva in vara anului 1998. Vreau sa il retraiesc tocmai pentru ca nu imi aduc aminte de el. Se presupune ca intr-una din zilele de vacanta dintre a II-a si a III-a am cunoscut-o pe Adina. Ce a urmat se stie - dragoste cu nabadai, dar care a fost momentul in care am facut cunostinta nu mai stiu. Prima amintire cu ea e la fel de vaga. Cand a sosit momentul sa plece acasa tatal ei m-a intrebat numarul de telefon pentru ca, pe viitor, sa putem sa ne intalnim mai usor. Era pentru prima data cand vorbeam la telefon cu o prietena (nu va imaginati ca pana atunci am trait in grota si nu stiam ce e ala telefon, dar pe atunci se purta "mersu la usa" ).

Al treilea moment e in iunie 2000. O amintire mai putin placuta pe care daca as putea, as incerca sa o schimb. Era cu o seara inainte de a pleca in excursie cu colegii. Bagaje facute, emotie, nerabdare, planuri... Bun si ce e rau in asta... Rau e nestiinta mea. Pentru ca parintii mei considerau ca eram prea mica pentru ca sa inteleg ce se intampla mi-au ascuns ca mama e bolnava, ca trebuie operata... chiar in seara dinaintea excursiei. Daca as fi stiu probabil nu as fi mers nicaieri si as fi fost alaturi de ea.

Cam asta din ce a fost. Iar daca as ajunge la batranete probabil ca as vrea alte 3 momente. Sunt foarte curioasa cum ar arata viata mea in 18 noiembrie 2038. Probabil cu totul altfel decat mi-o imaginez... sau nu.

Ganditi-va si voi la 3 momente din trecut si incercati sa le retraiti. Pun pariu ca o sa incercati niste sentimente aparte! (vorbise sentimentalista din mine)

Exodul neuronilor

E uimitor cate lucruri iti trec prin minte atunci cand ar trebui sa iti mobilizezi toti neuronii pentru a intelege o problema stupida de economie! Puteam sa jur ca daca mai exista un subpunct eradicam foametea din Africa. Asadar pe parcursul primelor 3 subpuncte mi-am facut planuri de vacanta, am stabilit ce cadouri sa iau de Craciun, am facut planuri de redecorare a camerei, am... hmm cam orice altceva inafara de economie.

Mda, cred ca e inutil sa precizez ca nu am priceput nimic din minunata "elasticitate incrucisata", ca se asterne ceata cand vine vorba de tocit niste definitii fara cap si fara coada.

Evident, in acelasi context, incercam sa mi-i imaginez pe profii mei in perioada studentiei. Oooo daaaa... stau si rad ca "sfleca" (prietenii stiu de ce) in păpuşoi. E o imagine efectiv "delicioasa". Ma intreb ce faţă avea profu de micro cand a avut parte de prima încrucisare :))) ... o fi fost cu cineva de prin smârcurile Vasluiului...

Eh radeam, glumim, ne veselim dar, pana miercuri trebuie sa invat sa fac coliva... Doneaza cineva grau?! Hai fie-va mila!

Pentru orice exista un inceput!...

Mda, recunosc, sunt o oaie! Din pacate nu am blanita creata si nici nu fac beeheehee, dar... ma comport ca atare! Prin urmare, ca orice oaie veritabila, ma inscriu "pă trend" (cum ar spune unii) si imi fac blog (ca, vezi doamne, fara el nu te poti da destept in zilele astea). Nu mai e "cool" sa stai sa-ti scrii smiorcaielile zilnice cu un pix roz pufos intr-un caiet cu coperti de plus (si lacat pentru garaj) . Acum trebuie sa fie totul transparent, sa afle si ultima oaie din turma frustrarile, parerile, grijile tale. Poate asa e mai usor sa ne ascundem in spatele monitorului si sa evitam sa ne cunostem direct. Fiti sinceri cu voi! Asa e ca aveti in lista de mess "prieteni" pe care nu i-ati intalnit niciodata dar ii considerati mai ceva ca un frate/sora?!

Dar, sa trecem peste teoria cu socializarea ca stiu ca va plictiseste. Apreciez critica constructiva si comentariile pertinente (de altfel, cel mai aprig critic al meu sunt chiar eu), ironia (calitatea celor destepti) si simtul umorului. Deci de acum incolo stiti la ce ma astept de la voi!

Concluzia pe ziua de azi e ca sunt o oaie internauta, ca am stat o ora sa cuget adanc la ce as putea scrie la capitolul "introducere" (am zis sa nu va iau tare din prima) si ca astept cu nerabdare sugestii si reclamatii.